Regăsire

valuri, vînt, gînduri,

 zîmbete, plîns, suspinuri,

ne leagă veşnic

 

suflet şi spirit

părţi din acelaşi întreg

ne-am regăsit

În lumea discuţiilor de salon

Mi-am luat o săptămînă de suflet. Am început-o în Muzeul Tel-Avivian, în sala de concerte Recanati, cu un concert de Beethoven – Simfonia Eroica, continuînd-o cu Hendel – Alexander’s Feast; am terminat-o cu La Traviata în interpretarea lui Renee Fleming la Covent Garden Theatre – nu m-am deplasat la Londra ci numai la cinematograf Yes Planet.
Acum şed la malul mării şi zburd în libertatea valurilor.
Mă detaşez de evenimentele “umanităţii” israeliene – ca drepturile refugiaţilor, a muncitorilor străini, a problemelor israeline de toate nuanţele religioase, sexuale, politice; mă detaşez de problemele politico-economice, căci toate aceste frămîntări nu au rezolvare dorită în actuala societate. Timpul istoric are altă clepsidră ca cea umană, iar faptele petrecute acum vor fi revăzute în viitor sub aspecte pe care noi nu le percepem, căci fiind implicaţi nu vedem rezolvarea, aşa cum de copaci nu vedem pădurea.
Mă retrag în lumea spiritelor, unde există numai discuţii de salon.

Cîte bordeie tot atîtea istorii

         Gîndurile-mi zboară, aşa într-o doară. Fantezia o ia razna, plinbîndu-mă pe meleaguri liniştite ale unei lumi viitoare. Sunt în lumea fără graniţe şi ghetouri. Sunt în lumea primăverii veşnice, nu numai a naturii ci şi a spiritului. Stau în grădina de la poalele muntelui, în mireasma udată de şipotul rîului, în cîntul vîntului. Mă relaxez după truda-mi seculară, beneficiind de roadele ei. După terminarea Ciclului meu Solar, fiecare clipă este o dăruire. Fără grabă clepsidra-mi se îndreaptă spre finele celui de-al doilea Ciclu Solar, în curînd împlinind 144 de ani tereştri.

       Istoria au scris-o alţii, cîte bordeie tot atîtea descrieri ale aceloraţi evenimente. Şi toţi au dreptatea, căci fiecare prin prisma Egoului personal a văzut şi a descris cele întîmplate. În umbroasa-mi grădină, în linişte, accept faţetele zbuciumatului secol prin care am trecut. Înţelegerea Unicităţii a fost acceptat tîrziu de către pământenii despărţiţi prin ideologii şi prin interpretări sectante, totul privit prin EGO. Acum, s-au aliniat Universalităţii, reuşind în ultimul moment să nu-şi distrugă Planeta.

        Noua generaţie priveşte spre viitor, numai răscoleşte trecutul plin de “dat palma înapoi”, palmă care de mult nu se mai ştie cine a dat-o.

Bucureşti 2009

        Familie şi prieteni, asta este motoul scurtei vizite în oraşul natal, oraş pe care l-am părăsit cu un sfert de veac în urmă. Prietenii împovăraţi de ani ca şi mine au rămas neschimbaţi. Plăcerea revederii şi reînnodarea discuţiilor şi disputelor, arată că nu ne-am schimbat opiniile, cu toate schimbările politice prin care am trecut. Am crescut în România postbelică, şi totuşi nu ne-am îndoctrinat cu ideologia regimului muncitoresc devenit ceauşescian (regim ce nu poate fi denumit nici marxist şi nici pe departe comunist). Deşi pentru actuala generaţie e greu de închipuit, am crescut şi ne-am educat în Bucureştiul postbelic, avînd acces la cultura Europeană, la filozofii Greciei, la umaniştii Francezi, la socialiştii Englezi, la economiştii şi sociologii Americii, comparînd marxist-leninismul, maoismul oficial. Am beneficiat de o şcoală la nivel European, ceea ce actuala generaţie nu o are. Azi suntem priviţi ca socialişti, deşi noi suntem pentru capitalism-social. Privim aspectele politico-economice ale României prin prisma culturii noastre şi ne vine greu văzînd incompetenţa modului de guvernămînt.

             Timpurile s-au schimbat, economia mondială s-a schimbat. Rolul Americii planului Marshall este preluat de Asia – China, India, Japonoia. Rusia înlocueşte Pactul de la Varşovia prin forţa materiilor prime şi tehnologiilor, fără ca Uniunea Europeană să se lamenteze. Turcia cu toate că nu va face parte din UE va fi puntea între lumea nonmusulmană şi cea islamică, lume ce azi a ajuns la 1,4 miliarde din locuitorii Planetei Albastre.

             România are nevoie de o guvernare tehnocrată care să înţeleagă că actuala lume aparţine unui universalism bazat pe o cultură serioasă, atît umană cît şi tehnică. Strategia unei ţări este de a pregăti scolastic generaţiile viitoare pe de o parte şi de o păstrare a valorilor naţionale pe de altă parte. Totodată economia modernă ţine cont de îmbătrînirea populaţiei şi de problemele legate de longevitatea locuitorilor, povara aceasta căzînd pe spezele statului nu a familiei. Cu toată modernizarea, din discuţii n-am remarcat progrese ale guvernării române în ultimii 20 de ani.

Feast of Tabernacles

E începutul Sărbătorii “Feast of Tabernacles”. Am hotărît să fac o scurtă călătorie pe meleagurile copilăriei. După un zbor fără peripeţii, lăsînd în urmă valurile caldei Mediterane în început de octombrie, am poposit în primitoarea Indian Summer a Bucureştiului După ce mi-am recuperat bagajul am descins pentru weekend în Paradisul Verde, cunoscîndu-mi strănepoata, o dulceaţă zvăpăiată. Între sorbituri de whisky şi vinuri am depănat amintiri din tinereţe cu nepoată-mea, dezvăluindu-i faţa necunoscută a bunilor ei. Între povestiri m-am integrat în atmosfera oamenilor de afaceri al acestui milenium (A.D. 2009). Am comparat “Carul cu Bere” al studenţiei cu cel actual, fiind invitat la o onomastică; m-am bucurat de restaurarea localului şi de atmosfera neschimbată, regăsită după aproape o jumătate de veac. Am vizitat puţin capitala, Mallurile moderne din Pipera, noi cartiere, încercînd să înţeleg zbuciumurile tinerilor oameni de afaceri, într-o lume în care reglementările noii Uniuni Europene se suprapun peste vechile relaţii fanarioto-comuniste. Sigur că n-am depănat tot noianul de amintiri despre tinereţea mea şi relaţiile mele cu părinţii, amintiri estompate de viaţa pe care o duc pe malurile Mediteranei învolburate de situaţia Israeliano-Arabă; am lăsat şi cîte ceva pe altă dată. Ultima zi de weekend am petrecut-o la Gruiu, la prieteni, depănînd amintiri, savurînd ospeţia şi bucătăria tradiţională. Începutul de săptămînă l-am petrecut în capitală, întîlnindu-mă cu prieteni din copilărie. Am colindat coclaurile tinereţii între Piaţa Victoriei – Romană – Universitate- Ateneu- Amzei. M-am bucurat nespus de întîlniri, de noile cafenele, restaurante. Am încercat să înţeleg modul de modernizare a capitalei, oraşul meu natal. Am reluat discuţii cu prietenii ca şi cum nu ne văzuserăm de-un weekend, nu după o viaţă de tînăr. Timpul nu ne-a schimbat spiritul, regăsindu-ne. M-am bucurat şi de serile petrecute cu cumnată-miu, conversînd cu soră-mea la telefon, ea fiind în vizită la fică-sa din Helsiki. Scurtul sejour s-a terminat, glia strămoşească împrospătîndu-mi forţele.

Utopia anotimpurilor

               Anotimpurile se învîrt în fuiorul timpului, contopindu-se. Planeta în rotaţia-i milenară şi-a schimbat axa faţă de Astru-i dădător de lumină şi căldură. Aşezările litorale au devenit subacvatice. Sursele de energii cosmice au înlocuit pe cele clasice. Societatea umană dezbinată de cosmologia religioasă, dezbinată de doctrine socio-politice s-a reunit sub stindartul adaptării la noua situaţie climatică. Globalizarea secolului trecut cu toate problemele ei negative a fost începutul omogenizării. Islamismul s-a contopit în mod surprinzător cu iudaismul şi asta pe calea Kabbalistică. Graniţele au rămas un domeniul al istoriei. Societatea globală a trecut pe făgaşul colectivităţii, fiecare producînd pentru binele societăţii, a comunităţii, comunitatea dînd fiecăruia posibilitatea de a se dezvolta în sens personal. Banii au dispărut, fiecare individ consumînd în funcţie de necesitate. Robotizarea a înlocuit forţa de lucru uman, oamenii ocupîndu-se numai de creerea inteligenţei robotice şi super-control. Comunicaţiile clasice dintre oameni, ca telefon, internet au fost înlocuite de cele telepatice. Majoritatea timpului umanii şi-l petrec în familie, artă, filozofie, întîlniri.

Urare

5770 An Nou Biblic

An de Suflet Ferice

Asta-i Urara-mi

5770

            Am trecut pragul lui 5770 Anul Evreiesc(creearea lumii după Vechiul Testament). Mă simt mai împăcat cu soarta-mi care e scisă în Cărţile ce nu-mi sunt cunoscute. Cu scurgerea nisipului în clepsidra-mi dată, mă ocup mai mult de spirit şi suflet.

            Nu am devenit mai religios; încerc să înţeleg sub alte aspecte lumea ce mă înconjoară. Am devenit mai împăciuitor, mai tolerant. Numai încerc să comprim timpul, ceea ce nu realizez azi, continui mîine şi chiar poimîine.

            Consider că fericirea este în noi, dar nu toţi ştim s-o împărtăşim şi altora, astfel bucurîndu-ne. Oamenii fericiţi ne luminează existenţa.

            Urarea mea este: 5770 să fie un An al Fericirii Personale.

Un venetic acceptat

Vîrtejul vieţii m-a poposit pe meleaguri străine copilăriei. Am început o viaţă nouă, acomodîndu-mă, dar rămînînd un venetic, un intrus acceptat.

            Acum, energezîndu-mă în lumea în care trăiesc, îmi revăd diferitele etape pe care le-am parcurs pe meandrele timpului.

            Îmi refac energiile prin metode neaceptate pe meleagurile tinereţii. Am învăţat ca prin scurte concentrări meditative să mă reîmprospătez, cîteva minute echivalînd cu un somn bun de după-amiază. Prin Reiki, mă leg la Energia Universală, echilbrîdu-mi energiile interne. Prin simple instrumente electro-mecanice îmi îmbunătăţesc oxigenarea şi funcţionarea corpului.

            Prin meditaţii mă reîntîlnesc cu lumi de mult apuse sau cu altele viitoare. Şi din cînd în cînd încerc să explic aceste mici lcruri care pot schimba în bine omenirea, echilibrînd-o, dar de cîte ori o fac sunt apostrofat să-mi aştern fanteziile, căci poate cineva se va bucura de ele.

            Eu continui să mă bucur de această lume în care sunt un venetic acceptat.

Artic

Dezgheţul Artic

DesţeleneşteTerra

Noua Laponie