Deşi încă n-am purces la drum, vacanţa a început, şi asta ca de obicei cu împachetatul. Veşnica poveste, ce să îmbrăcăm, ce cu ce să asortăm? Mai trebue cumpărat ceva?
Să ţinem cont că nu-s probleme de greutate, număr de bagaje, căci plecăm cu maşina, nu zburăm peste ţări şi mări. Problema este că toată ziua ne flondănim între plaja Mării Moarte şi SPA, iar seara trebue să fim la patru ace, la Dinner (de ce? Naiba ştie; toaletele elegante le folosim din An în Paşte, aşa că le mai scoatem la vînzoleală). E vorba numai de 6 seri incluzînd sfîrşit de săptămînă. În final ne-am rezumat la cîte o toaletă pentru fiecare seară + una de rezervă. Breakast & Lunch nu ne fac probleme căci îmbrăcămintea sport e suficientă.
Apoi, vine problema cărţilor, apratul de fotografiat cu încărcătorul lui de baterii, să nu uit telefonul mobil cu ale lui (pacoste inseparabilă a omului secolului XXI), şi alte flecuşteţe tehnice care să-ţi dee impresia că totuşi eşti în ale tale, chiar şi în vacanţă.
În final am stabilit şi traseul, plecăm pe ruta Tel-Aviv - Jerusalem – Almog – Ein Boqeq (zona hotelieră a Mării Moarte). La Jerusalem ne oprim la nişte cunoscuţi, (deci să nu uităm cadourile), ca apoi să oprim pe drum la o oază ca să ne întremăm cu ceva de-ale gurii; asta nu că ar fi necesar, dar face parte din cultura israeliană. Tot drumul este de cca 200 km., dar cum se spune “pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese”. Şi să nu spunem că nu avem şi munţi în Israel, vom urca de la valurile Mediteranei la Jerusalem, cca 900m, ca apoi trecînd prin deşert să coborîm la – 390m.
Timpul frumos, atmosfera plăcută de vacanţă ne-a însoţit la Jerusalem, drumul fiind verde şi împestriţat cu pomi în floare. Am găsit cu uşurinţă reşedinţa prietenilor, şi după un popas la o şuetă însoţită de un ceai reconfortant, băuturi alcoolice nu, căci mai am de condus, ne-am continuat drumul. De cum am părăsit Jerusalemul peisajul s-a schimbat. Galbenul-nisipiu al deşertului a luat locul verdelui smălţat de flori, copacii înfloriţi fiind înlocuiţi pe ici pe colo de cămile. Nu după mult timp, coborînd de la înălţimile Oraşului Alb la malurile turchize ale Mării Moarte, trecînd pe lîngă Qumran şi lăsînd în urmă ruinurile Masadei ne-am oprit în oaza de la Ein Gedi unde am adăpat caii maşinii, iar noi ne-am întremat cu picnicul udat de data asta cu un Merlot răcit de elemenţii sacoşelor frigorifice ale secolului în care trăim. Aşa, la o geană de Soare de după odihna de prînz, am tras la hotel. După ce ne-am cazat, ne-am aventurat pe oglinda turchiză a Mării, răcorindu-ne după ziua de călătorie.
Ziua ne-am început-o la malul mării, ca să o continuăm în bazinele sulfuroase de la SPA, ca mai apoi după odihna de după-amiază să ne destindem în bazinele de înot ale hotelului. După masa de seară (nici vorbă de eleganţă, toată lumea îmbrăcată la maniera sport-elegant) am ieşit să vizităm magazine şi să ne plimbăm printre hoteluri. Şi programul se repeta zi de zi, cele 6 zile transformîndu-se în spaţiu fără timp. Am petrecut mult timp meditînd şi căutîndu-mă pe mine însumi, atmosfera fiind de detaşare totală. Înţeleg de ce eseienii s-au retras în deşert. Aici timpul n-are valoare. Poţi să stai cu tine însuţi oricît, zilele pierzîndu-se în clepsidra nemărginită a spaţiului.
Dar cum suntem în secolul XXI, am fost anunţaţi că timpul nostru, chiar dacă mie mi s-a părut o veşnicie, ni s-a scurs, aşa că ne-am reîncărcat maşina cu multe lucruri nici măcar despachetate, şi după cca două ore de drum fără peripeţii, de data asta urcînd drumul de Arad – Beer Sheva, ne-am regăsit în apartamentul de la Mediterană.
