Oprire

Am trecut la alt blogg. http://www.georgegross.blogspot.com
Nu voi mai publica aici, dar dacă vor fi comentarii voi răspunde. Noul blogg e fără comentarii politice.
Mulţumesc tuturor care m-au susţinut şi m+au îndrumat. Mulţumiri speciale Mariei Barbu, Pelerinului, şi lui Mihnea
George Gross

Perspective Palestiniene văzute de un Tel-Avivian

Declarare unilaterală a Statului Palestinian va duce la crearea acestui Stat?

Recunoaşterea de către UE a Ierusalimului ca Capitală a două State – Israel & Palestine, duce la rezolvarea conflictului Israeliano – Palestinian?

 Declaraţia UE privind Ierusalimul înseamnă pentru Israel recunoaterea de facto a oraşului, ca Capitală a Statului Israel. Frumos cadou de Hahukkah.

Părerea mea este că în situaţia politico-economică actuală cel mai avantajos lucru pentru Palestinieni este dezvoltarea structurilor statale – justiţie, învăţămînt şi cultură, asistenţă socială, asistenţă medicală (policlinici, spitale); infrastructură – oraşe, aşezări urbane, şosele, tren electric, centrale energetice solare şi eoloiene; dezvoltarea relaţiilor economice cu ţările arabe vecine – Iordania, Siria, Egipt, ducînd la. modificarea dependenţei economico-sociale faţă de Israel

 Aceste lucruri vor duce la formarea Statului Palestinian, cu sau fără recunoaşterea lui de către Israel. În privinţa armatei, este un rău ce nu este necesar (exemplu – Costa Rica).

Conflictul Israeliano-Palestinian, şi în general Isaeliano-Arab se va rezolva probabil peste 50-60 de ani, şi asta datorită schimbărilor demografice atît în Israel cît şi în restul mapamondului.

Recuperarea

               Tinerii reîntorşi la bază n-au reuşit să se reîncadreze, nici după o săptămînă de la ultimele evenimente petrecute în zona muntoasă a Afgnistanului. Urmăriţi de tenebrele şi zgomotele necunoscute ale nopţii afgane, de atacurile de noapte, cu tot tratamentul  clasic al armatei nu au fost consideraţi apţi să continue. Comisia psihiatrilor a decis să-i trimeată la recuperare în nodul Galilului, înainte să-i lase la vatră.

            Avionul a aterizat în zori în zonă deşertică, tinerii nefiind avertizaţi de mutarea din Afganistan. Încă buimăciţi de tranchilizante şi de zbor au fost urcaţi în autocarul turistic, şi în cîteva ore, peisajul s-a înverzit, oprindu-se în meri în floare. La coborîrea din autocar, au fost duşi într-un amfiteatru natural, sub cupola cerului, unde li s-au repartizat camerele, laptopuri şi i-poduri, comunicîndu-li-se că nu există restricţii de folosire; restul instrucţiunilor şi programul săptămînii ce tocmai a început aşteptîndu-i în camere.

            Daniel s-a trezit urmărind apusul soarelui, constatînd cu uimire că este deja seară. Încet, fără zgomot, încercînd să nu-şi trezească colegul de cameră, a deschis dulapul constatînd că sunt numai haine civile, nici urmă de uniformă, şi totul pe măsura şi gustul lui. A ieşit căutînd să înţeleagă ce se petrece. A ajuns într-o sală, cu bar de băuturi şi mîncare. Un tînăr cîrlionţat l-a întrebat dacă s-a odihnit bine şi dacă are vreo dorinţă. Cu timiditate Daniel a cerut o ceaşcă de cacao şi o bucată de cake. Ariel l-a servit cu o ceaşcă de cacao cald spunîndu-i să-şi ia singur cake-ul preferat. Între tineri s-a înfiripat o prietenie l-a prima vedere. Din discuţie Daniel a aflat că este într-o bază de tratament alternativ, fără medicamente, aici urmînd să stee o lună, tratamentul constînd printre altele din şedinţe de reiki, watsu, muzică, sport – fiecare practicînd ceea ce preferă, ape termale, aromo terapie, meditaţie tibetană, excursii, şedinţe de nonviolent communication.

            Una din bazele tratamentului era descrierea celor petrecute (pentru asta fiind laptopul ce l-a primit), căci medicii antropozofişti ce au creat acest centru de recuperare au constatat că post trauma este alimentată de necomunicare şi neeliberare sufletească-spirituală a senzaţiilor trăite, a evenimentelor ce au cauzat starea actuală.

            La mai mult de un an de la întoarcerea în Adelaide, Daniel a primit un pachet de la Ariel. O carte şi un cheque bancar cu o sumă ce nu-i de neglijat. Citind, a înţeles că este coautor, împreună cu tot grupul din care a făcut parte, la o carte de povestiri – “Nopţi Afgane”. Pe baza coşmarurilor descrise de el şi de colegii săi, grupul de Doctori Naturopaţi, Psihiatri şi Sociologi ai Centrului Antropozofic din Galil  au editat cartea.

            La invitaţia Doctorului Naturopat Ariel, Daniel şi colegul lui de cameră, împreună cu familiile au revenit în Galil, de astă dată bucurîndu-se de vacanţă.

Moartea unui prieten

                  Moartea este o părăsire? este o eliberare a sufletului de o perioadă terestră? Moartea provocată de accident este intervenţie “divină”? Cred că toate răspunsurile sunt corecte. Şi noi, cei ce continuăm să trăim cu ce rămînem, cînd un prieten, o rudă trece în nefiinţă? Rămînem cu spiritualitatea celui ce ne-a părăsit, păstrînd-o în memoria noastră comună.

               Trupu-ţi a plecat

               Spiritu-ţi nemuritor

               cu Noi a rămas

O seară cu acordeon

              Acordeonul lui Emil Aybinder acompaniat de The Israel Kibbutz Orchestra m-a purtat pe valurile nostalgiei prin toată Europa Habsburgică şi nu numai. Din Moravia în Bukovina, trecînd prin Banat şi Transilvania, ca să poposeacă o ţîră în Oltenia, o mică divagaţie pe Dunărea Albastră, ca într-un final în ropotele neîntrerupte ale publicului să mă readucă în Teatrul din Givataym.

           Undele melodice, mi-au zgîndărit amintiri, amestecîndu-mi timpurile de la vacanţele studenţeşti petrecute între horele olteneşti, cu nopţile Moscovei şi străzile Parisului, piaţetele Brnoului şi Budapestei.

În agora de emerald

             Tampesta m-a alungat din poiana zmălţuită de culorile toamnei, în liniştea salonului. La gura căminului, îmi sorb pocalul, ascultînd vuietul vîntului în timp ce urmăresc focul buştenilor. Zac în fotoliul înalt, englezesc, urmărind himerele roşiatice în ritmurile unei melodii nostalgice.

            În căldura molcomă ce mă învăluie aţipesc plecînd în lumea altora. Mă regăsesc pe malul lacului de culoarea emeraldului, în apusul soarelui. Vîntul blînd al înserării mă îmbălsămează cu miros de jenupăr.

             Purced un drumeag ce mă duce spre străfundurile emeraldine. Mă trezesc în agora  unui oraş subteran, înconjurată de stîlpi de emerald, onix şi opal. O lumină turchiz, odihnitoare luminează locul. Un grup mă înconjoară şi mă trezesc în mijlocul unei discuţii despre dispariţia Antlantidei. Civilizaţia înaintată a acelei lumi, după ce a ajuns la apogeu s-a apucat de descifrarea şi folosirea “magiei negre”, autodistrugîndu-se. Civilizaţiile post Antlatide vor depăşi apogeul dispăruţilor, dar pînă atunci vor fi multe războie şi distrugeri. Commensensul a fost baza civilizaţiei Antlantidei.

            Lumea în care trăiesc mai are mult pînă va ajunge la commensens, şi asta în speranţa că nu se va autodistruge. Trosnetul buştenilor arşi, aruncînd umbre pe inelu-mi de opal ma readus în salonul populat de himerele nopţii înstelate.

Inelul

             La a 60-a aniversare am primit printre multele cadouri un inel. Opal, ce-mi reprezintă Zodia. Sclipri din lumi-le-mi anterioare, din lumea-mi prezentă şi din cea viitoare îmi joacă pe deget în lumina Astrală, a Soarelui şi Lunii.

            Arămiul anilor, turchizul mării, albastrul abisal; toate separat şi împreună îmi reflectă spiritul, memoria-mi subconştientă, bucurîndu-mi fiece clipă.

Jazz la Muzeu Tel-Aviv

              Andy Bey, acompaniat de basistul Joe Martin şi bateristul Vito Lesczak a inagurat serile de Jazz ale Muzeului Telavivian. Anul acesta ne vom bucura de concertele Jazzmanilor americani, sub titlul “Voice of America”.

            Andy Bey la 70 de ani, ne-a încîntat cu Jazz, 60 de ani de Jazz, prezentat în prelucrări sofisticate, filtrate prin vasta-i experienţă vocală şi pianistică.

Curios? Bizar? Real?

             Din ce în ce mai mult timp îmi petrec în lumea virtuală, legat fiind de cea reală prin Internet, TV, Telefon mobil.

            M-am retras într-o lume a liniştii interioare, contemplînd ceea ce se petrece în jurul meu, dar neintervenind. În afară, îmi petrec timpul în natură, bucurîndu-mă de cîntul păsăretului, de zgomotele necuvîntătoarelor.

            Modul de viaţă american pe care-l trăim în ultimul deceniu ne-a dus la restrîngerea relaţiilor – fiecare avînd mai puţin timp pentru prieteni, pentru colectiv, marea parte a timpului fiind acordat supravieţuirii şi familiei.

            Ca adepţi ai filozofiei holistice pe care o propagăm în speranţa unei lumi mai umane, devenim mai retraşi.

            Curios? Bizar?  Cineva acolo SUS ştie răspunsul.

Bucureşti

            Încerc să-mi revin după călătoria ce nu a dus nicăieri. Ştiam de la bun început că nu sunt şanse să ajung la un echilibru, măcar fragil. Dar, mă rog, tot efortul l-am făcut pentru împăcarea cu mine însumi, ca cîndva să nu-mi reproşez că n-am făcut călătoria.

            Mi-am schimbat filozofia de viaţă cu ani în urmă, schimbîndu-mi totodată şi priorităţile, înţelegerea lucrurilor, modul de-a vedea desfăşurarea evenimentelor în contextul general, atît terestru cît şi cel sufletesc.

            Mă regăsesc pe meleagurile copilăriei, în contextul familiei, şi privesc lucrurile din afară, prrezenţa-mi sufletească fiindu-mi detaşată de cea fizică. Încerc să înţeleg ceea ce se petrece într-o lume din care cîndva făceam parte; eu o înţeleg fiind detaşat de ea, dar ei nu mă mai înţeleg.

            Mă reîntorc în lumea-mi actuală lăsînd lucrurile şi se sentimentele să se sedimenteze undeva în cotloanele memoriei.