Mă uit prin prisma timpului. Mă uit la tot ce am trăit în jumătatea de veac postbelică. Postbelic, e un joc de cuvinte, caci după încheierea WWII, n-au contenit nici pînă azi războaie locale, sau intervenţii militare care au răsturnat regimuri, beligeranţa continuînd.
D Day a fost zorile unei epoci de democraţie pentru o parte a mapamondului, democraţie extinsă după 45 de ani prin “Căderea Zidurilor Berlinului”.
Din păcate nici pînă azi n-am reuşit să învăţăm că nu se poate face export de ideologie prin forţa armelor.
Încă n-am învăţat că coexistenţa între divergenţi se poate rezolva prin WIN-WIN, şi nu prin impuneri de doctrine, indiferent dacă e vorba de economie, de moduri de guvernare.
“E mai uşor să dezintegrezi un atom, decît o prejudecată.”
Ca o parafrază: E mai uşor să impui prin forţa armelor, dar nu să schimbi mentalitatea locală; cînd va înceta presiunea exterioară, istoria va fi reluată de la punctul în care a intervenit perturbarea.
