Sunt în luna Stelelor Căzătoare. Mă uit la ele odihnindu-mă pe hamacul Cornului Lunii. Arunc momeala sperînd să prind în undiţa-mi celestă o stea. Meteoritul incandesent mă tîrăşte în trena-i desfăşurată în jocuri de artificii pe Calea necunoscută ce sfîrşeşte printr-un sfîrîit în adîncurile Mariannelor. Fossa Albastră mă primeşte cu onoruri de alge, căluţi de mare şi o mulţime pestriţă, totul într-o sinfonie de culori şi sunete necunoscute muritorului Celest.
Labirintul abisal îmi dezvăluie evoluţia Planetei Albastre, de la formare la primul impact meteoric, evoluţiile şi ciclurile glaciale, popularea, Homo Sapiens. Mi se dezvălue evoluţia speciei umane cu urcuşurile şi coborîşurile, dezastrele continentale provocate de neînţelegerea Cosmologiei de către urmaşii lui Homo Sapiens.
La perioade astrale, Homo Sapiens a primit vizite Celeste ale unor specii mai evoluate, dar n-a ştiut să respecte restricţiile cadourilor primite, rămînînd sălbaticul vînător. Curiozitatea-i nativă la dus la folosirea distructivă ca apoi cu mari eforturi să privească partea constructivă a cadourilor. Evoluţia lui Homo Sapiens a dus la distrugere deşi speranţa vizitatorilor era alta. Speranţa de a reveni pe Planeta Albastră s-a amînat.
Un jet necunoscut m-a readus pe Cornul Celest, şi acum aştept un alt anotimp al Stelelor Căzătoare.
