Să sperăm că va fi bine
aprilie 23, 2008 by George Gross
A trecut şi Seara de Seder şi Săptămîna de Passover. Mi-am petrecut timpul cugetînd la viitor, dar n-am ajuns la nici o concluzie pozitivă.
Politic şi Economic, situaţia mondială nu se va schimba înainte de 2010, chiar dacă în USA va fi un Preşedinte Democratic.
În Israel şi Orient nu vor fi schimbări căci neîncrederea reciprocă este mult prea adîncă pe de o parte, iar pe de altă parte societatea atît cea israeliană cît şi cea palestineană sunt mult prea divizate pentru a se ajunge la un consensus naţional, raţional.
Relansare economică în USA, e treabă de durată, iar Anglia şi Europa, nici ele nu stau prea bine, cu toate că £ & € domină lumea financiară.
Clima cu schimbările ei, indiferent de cauze, aduce cu ea nu numai probleme de perspectivă, ci şi probleme agricole imediate cu repercursiuni economice la nivel de familie. Preţul petrolului este şi el un factor ce influenţează balanţa financiară familiară în mod negativ.
Şi cu toată perspectiva asta, tendinţa este de creştere a longevităţii, iar lupta pentru o viaţă plăcută de pensionar se transformă în căutarea altor surse de cîştig care să compenseze situaţia.
Aşa că în loc să mă întreb “Ce s-a schimbat, în această noapte? (întrebarea specifică Serii de Seder), Mă întreb cum să-mi menţin nivelul de trai”.
Şi cu această imagine asupra lumii închei, şi după cum se spune şi pe aceste meleaguri Biblice Să sperăm că va fi bine.
Lasă un Răspuns
You must be logged in to post a comment.