Detaşare
februarie 2, 2008 by George Gross
Am plecat în lumea-mi Celestă. Am părăsit neînţelegrile pământeşti frămîntate de tenebrele trecutului. Cei printre care am trăit îşi caută identitatea încercînd să încheie socotelile cu tenebrele trecutului. Încearcă în acest mod să-şi construiască viitorul. N-am cum să mă fac ascultat, căci rănile lor sunt încă sîngerînde. Raţiunea mea nu le spune nimic, căci e raţiunea de după moarte şi renaştere. Am îngropat trecutul cu tenebrele lui şi m-am renăscut fără să privesc în urmă cu mînie. Mi-am construit viitorul meu fără ură, fără pizmă, fără referire la iarba mai verde şi mai frumoasă a vecinului. Nu mi-am impus punctul de vedere, l-am prezentat, argumentîndu-l atunci cînd am crezut că-i necesar. Nu m-am zbătut ca adevărul meu să fie acceptat; am lăsat să fie comparat, combătut fără să-l apăr, căci îl consider corect. Am să mă reîntorc cîndva… Poate că atunci voi fi înţeles.
2 Răspunsuri la “Detaşare”
Lasă un Răspuns
You must be logged in to post a comment.
@George,
de ce oare ma infior cand e vorba de Dincolo? De ce nu vreau sa recunosc ca exista moarte? De ce ma simt eterna? Sunt intrebari la care evit constant sa caut raspunsul. Sunt atat de fericita aici, in lumina, iar viata este, pentru mine, un permanent miracol!
Viaţa e un miracol când ştii să o trăieşti, bucurîndu-te de ea. Când în fiecare zi ţi-o înfrumuseţezi cu ceva nou.
E o plăcere să-ţi citesc comentariile.
Eu, suflet rătăcitor, îmi mai permit cîte o vacanţă şi-n filozofiile altora.