Cosmologie
ianuarie 31, 2008 by George Gross
Am trecut prin atîtea de-a lungul anilor. Ne-am format în Europa postbelică, în speranţa unei lumi mai bune. Am dus idealurile unei lumi mai bune pa meleagurile pe care Corabia Sorţii ne-a dus. Am construit viitorul nostru pe temelia adusă de acasă. N-am judecat părinţii şi idealurile lor, căci am crescut în respectul bătrînilor şi al celor ce ne-au dat viaţă.
Am învăţat universalitatea, cosmologia Universalului. Suntem o parte din esenţa primordială care la un moment dat s-a fărîmiţat în infime bucăţi, într-o infinitate de sufluri. Suntem o părticică a aceleiaşi esenţe primordiale, indiferent de catalogarea clasică în rase, religii, semeţii, naţionalităţi, grupuri sanguine, etc.Am învăţat să privim holistic, să vedem totul ca o unitate intrinsecă corpul uman, gîndirea şi spiritul (sufletul), aura şi magnetismul proriu ce ne înconjoară şi ne protejează.Încercăm să înţelegem mecanismul în care gîndirea ne comandă, cînd de fapt spiritul ar trebui să fie cel care să ne dirijeze acţiunile, căci el este fărîma din esenţa primordială.Cînd vom readuce spiritul la adevărata lui valoare, atunci vom ajunge la înţelegere şi armonie, căci ne vom înţelege esenţa primordială, esenţă căreia cu toţii îi aparţinem.
Lasă un Răspuns
You must be logged in to post a comment.