Canadian Rocky’s

           Sed, revenindu-mi dupa un zbor intercontinental, facindu-mi ordine intre zi si noapte. Da,… nu-i usor. Si asta mi se intimpla ori de cite ori ma intorc de pe continentul American. Poate ca daca as zbura tot timpul spre rasarit, decalarea de ore s-ar manifesta numai in oboseala, nu si in bulversarea zilei cu noaptea.  De citeva zile ne-am intors din vacanta petrecuta in lumea Rocky-lor Canadieni. I-am strabatut in lung si-n lat, i-am urcat pina la piscurile marete ca apoi sa coborim in bazinele-i calde cu ape termale. Ne-am bucurat de culorile toamnei si de timpul frumos. Asta nu inseamna ca nu ne-a plouat, dar si asta face parte din indian summer.  Am strabatut peste 5000 de kilometri, umplindu-ne sufletul cu frumusetea naturii si a relatiilor umane. Si acum, cind deja m-am linistit si am terminat de aranjat pozele, incerc sa-mi depan impresiile. Nu-i usor, caci in Rocky totul e frumos, linistit si maestos. Totul e la nivel continental, nu statal ca in Batrina Europa. Totul ni s-a parut larg, ca si cum as fi imbracat un tishert XXL, fiind obisnuit sa port L. Sigur ca iesind din  framintatul Orient in care traim, linistea Canadei ni sa parut ca o lume de pe alta planeta. De fapt, asa se traieste normal, nu ca la noi. O luna de zile am fost niste intrusi in lumea patrupezilor, soselele si asezarile prin care am trecut facind parte din rezervatiile naturale, deci ne-am comportat ca atare, dind prioritate locuitorilor patrupezi. Nu o data am oprit pe soseaua libera, urmarind o veverita care a gasit de cuvinta sa-si ia micul dejun in mijlocul drumului. Aici toti sint calmi, nimeni nu se grabeste, nimeni nu te admonesteaza cu sunet inervat de clacson; fiecare asteapta ca cel din fata sa-si termine manevrarea masinii, si asta nu numai pe sosea, ci si in localitati. E adevarat ca n-am fost in marile orase. Ca de obicei, inaintea plecarii ne-am facut in mare, un plan de vacanta, tinind cont, cit de cit, de distante (asta am invatat acu’ patru ani, cind am vizitat US) si de anotimp (sfirsit de indian summer). Dar asa cum am fost invatati in cei sapte ani de-acasa, “ceea ce-ti propui acasa, nu se potriveste la tirg”, programul l-am schimbat zilnic, adaptindu-l la conditiile meteo locale, conditii influentate in acest sezon de bintuiala Huricanelor in zona Floridei si a Caraibilor.  

          Dar sa lasam la o parte propunerile de salon si sa purcedem la drum.Dupa un zbor in care am intinerit cu citeva ore, obositi, dar plini de entuziasm, am aterizat la Calgary si am inceput aventura Canadiana.Cum trebuia sa ajungem la Banff, prima noastra resedinta, am urcat tot calabalicul in masina, am ascultat indicatiile primite o data cu masina, inclusiv explicatii pe harta, cum sa iesim la sosea, si plini de sperante am parasit aeroportul. Dupa ce ne-am pierdut, numai de doua ori, in plina noapte Canadiana, intr-un tirziu, indrumati de un indian la o statie de benzina, am reusit sa nimerim punctul de intrare pe sosea (si asta in urma indicatiei ca aceasta intersectie e imposibil de pierdut). Mi-am dat seama ca notiunile de nord-sud si altele de acest gen, sint altfel decit acasa. Indianul ne-a dat repere terestre. Aici indicatiile sint in functie de Main Street, care imparte orasul in N-W si S-E, notiune pe care noi nu o cunoastem. In miez de noapte, am ajuns la resedinta, si in fine dupa un somn bun, ne-am trezit in ciripit de pasarele. Zsuzsi s-a dus la receptie, unde s-a documentat despre timp, temperatura, harti, etc., iar eu am urmarit veveritele. Eu sint soferul, ea este navigatorul. Deci, pusi la punct cu ultimele noutati, am plecat in oras ca sa intram in atmosfera si din punct de vedere al preturilor.Am urcat cu telecabina si ne-am facut o prima imagine a Rocky-lor. Apoi, spre prinz am recoborit in tirg, facindu-ne aprovizionarea si pregatindu-ne pentru excursiile viitoare. Noi ne facem vacantele in resorturi Interval International, avind la dispozitie suita cu kitchinette. In general prinzurile le-am luat pe malul lacurilor si a riurilor, ducind cu noi trusa de pic-nic. E pacat sa nu stai in inima naturii, in susurul apei, in loc de fumul si zgomotul restaurantului. Seara ne-am cufundat in apele termale ale Banff-ului.    

        A doua zi am plecat spre Lacul Luise, in drum urcind muntele de vis-vis. Aici, la centrul turistic ni s-au dat indicatii despre zona, si modul cum sa ne comportam, noi bipezii, care sintem niste intrusi in lumea naturii si a patrupezilor. Fiind sfirsit de saptamina, locul a fost vizitat de multi turisit, dar cu toate astea nu ne-am calcat pe batatura, ca acasa. Am avut multi concurenti in arta fotografica, mai ales japonezi. Am profitat in toata excursia de fotografii concurenti, si asta in mod reciproc. Imaginea lacului cu ghetarul in spate e de nedescris, ca de altfel multe alte locuri pe care le-am vizitat. Si cu toate astea, cu modestia care ma caracterizeaza am sa incerc  sa-mi impartasesc inmpresiile. La intoarcere, timpul fiind frumos am parasit soseaua nationala, preferind Scenic Road. Dar cum timpul se schimba, ca la munte, a inceput o bureala, care cind ne-a fost lumea mai draga s-a transformat in ploaie. Noi n-am luat-o in serios, asa ca ne-am avintat spre prima noastra cascada din Rocky, Johnstone. Am urcat voiniceste  cei citiva kilometrii, uitind ca trebuie sai si coborim. Printre picaturi si brazi am ajuns pina sus, efortul fiindu-ne rasplatit  de maretia si forta naturii. Apoi dupa o scurta odihna,  ne-am continuat drumul, cu speranta ca timpul   se va imbunatatii. Se pare ca cineva, acolo sus, ne iubeste. Soarele s-a aratat din nou, luminindu-ne drumul si inviorindu-ne sufletul. Scenic Road ne-a dezvaluit si alte frumuseti, ascunse dupa perdeaua padurilor seculare. De data asta ne-am multumit sa admiram Castelul numai de jos, ne-indrasnind sa-l urcam. Din pacate castelanii nu s-au gindit sa faca un pod de la parking la castel, asa ca am refuzat sa urcam cei citiva km. de cararui in serpentina. Cu aceasta ultima oprire ne-am intors la resedinta si ne-am cufundat in descifrarea buletinelor meteo pentru ziua urmatoare. Pina la urma, am renuntat sa le luam in serios, asa ca ne-am aventura impreuna cu Voyager intr-o calatorie interplanetara, ca intr-un tirziu sa trecem de pe canapea in dormitor. Tot sejourul Canadian am urmarit la T.V. numai programele Space si Meteo. Oricum mari schimbari in lume  n-o sa fie pine ne re-intoarcem pe meleagurile Jerusalemului, asa ca stiri nu prea ascultam; toata lumea americana era preocupata de Huricane si alegeri.     

       Dimineata am dat bice cailor putere si am plecat sa ne scaldam privirea in Minnewanka Lake, pe drum admirind tinerii canadieni care faceau ciclism montan, iar pe lacul ca oglinda, canoe. Noi, mai putini sportivi, ne-am multumit sa ne plimbam in jurul lacului, sa ne uitam dupa veverite si caprioare, si sa imortalizam seninatatea locului. Dupa un picnic bine-venit, udat cu un Merlot local, ne-am continuat pelerinajul, alternind excursii lungi cu altele mai scurte, caci totusi sintem in vacanta si nu in rally montan. Timpul tinind cu noi, am hotarit sa ne avintam pe Icefield, asa ca am plecat la Athabasca; pe drum, navigatorul scruteaza adincimile nelimitate ale cerului, in cautarea Soarelui, care se juca de-a fata ascunselea, cind prevestindu-ne ploaie, cind ascunzindu-se in ceturi care ne increteau fruntea si ne dadeau senzatie de iarna. Totusi cu optimismul care ne caracterizeaza ne-am continuat drumul, si dupa ce am trecut prin toamna-iarna, am ajuns la destinatie pe timp frumos. Cu evlavie am calcat pe gheata milenara, datatoare de viata. A fost o senzatie greu de cuprins, cu atit mai mult ca am fost rasplatiti cu un curcubeu superb. Ca sa ne incalzim, ne-am preparat un Irish Cream cu mult whisky, ceea ce propunem tuturor montanzilor. Dupa o zi de odihna, petrecuta in baile termale si terminata cu reimprospatarea proviziilor, am reluat calatoriile. Am reurcat muntii semeti, poposind la prima statiune meteorologica, infiintata de mai bine de un secol, ca apoi sa intram in tara lui “sfarma pietre” in cautarea unui lac. Dupa un drum care am avut impresia ca nu duce nicaieri, printre brazi, timid, in razele blinde ale soarelui de dupa-amiaza si-a facut aparitia Moraine Lake, incintindu-ne chiar mai mult ca mult citatul Lake Luise. Dupa inca citeva serpentine, am ajuns intr-un luminis, din care lacul ni s-a aratat in toata splendoarea. Lacurile nu se concureaza, fiecare fiind unicat; cu cit am vazut mai multe lacuri cu atit ni s-a deschis apetitul, asteptind-l pe urmatorul. Natura n-a fost zgircita cu acest continent. In drum spre Banff ne-am oprit in lumea cedrilor uriasi, amintindu-ne de timpurile de mult apuse ale Regelui Solomon si a cedrilor Libanului. Aici am fotografiat-o pe Zsuzsi, si asta numai pentru comparatie. Trunchi de un asemenea diametru imi amintesc sa fi vazut, numai in Red Cedar Forest din US.  Si cu asta am incheiat prima etapa a vacantei.

          Ajunsi la Banff, ne-am impachetat, urmind sa ne mutam pentru urmatoarele doua saptamini la Fairmont, in valea Columbiei. Desi am stat nu putin in aceasta vale, si desi am strabatut-o  in sus si-n jos, inca n-am ajuns la concluzia unde-i lacul si unde-i fluviul. Am ramas cu impresia ca sint citeva lacuri prin care curge fluviul. Cum Fairmontul nu-i tocmai la o aruncatura de bat de Banff, pe drum am facut citeva mici ocoluri si opriri. In drum ne-am oprit la Spiral Tunel, sa vedem trenul care se serpuieste pe munte, intrind si iesind din tuneluri. Zgomotul de locomotiva si scrisnetul sinelor l-am auzit, dar cu greu am vazut trenul prin perdeaua cetei ce s-a lasat. De remarcat ca un tren are lungimea de 3 mile, nu glumesc, fiint tractat de citeva locomotive si impins de inca citeva. Daca ai sansa de bariera, poti sa tragi un pui de somn. Am mai stat putin, si vazind ca timpul nu-i cu noi, am plecat spre alte minuni ale Rocky-lor. Si uite asa am ajuns la lacul de Emerald.  Cuvintele sint de prisos; in jurul lacului, poenite care au inceput sa imbrace haine-le de toamna, m-au imbiat sa o pozez pe Zsuzsi. De aici am coborit, trecind prin Natural Bridge, si ne-am reluat drumul spre Valea Columbiei, vale cunoscuta pentru terenurile-i de golf, dar si sub denumirea Valea celor 100 de zile insorite. Aici, la Fairmont ne-am odihnit, si am purces la excursii nu mai putin frumoase ca cele de la Banff. Si aici, ca si la Banff, ne-am cazat intr-o suita. Pentru prima oara am vazut curcubeu dublu… Aici lumea vine pentru golf, nu pentru excursii. Cred ca am fost printre putinii locatari, daca nu unicii, care nu stim nimic despre acest sport; nu numai atit, dar am folosit resortul ca baza de excursii. Si aici, ca si la Banff sint ape termale, ape in care ne-am destins oasele trudite de urcusuri si coborisuri. Dupa o zi de odihna am plecat in recunoastere, ca mici cercetasi am inceput sa ne aventuram in imprejurimi, si uite asa am descoperit formatiile sedentare, macinate de ploi si vinturi, denumite Hoodoos, adevarate castele “de nisip”. Tare mi-asi fi dorit sa le construiesc din nisipurile copilariei. Dar asta e posibil numai seara, cind ma reurc in Voyager, pe micul ecran. Acolo totul e posibil.   

          Dar cum calatorului ii sta bine pe drumuri, am reluat dupa o scurta pauza, calatoriile  montane. Si uite asa am plecat cu noaptea-n cap la Tatakaw Falls. Ca intotdeauna, efortul ne-a fost rasplatit din plin. Imaginile din prospecte nu pot sa redea forta si mai ales zgomotul acestei cascade, care iarna ingheata. Timpul a fost innorat,si ca sa vezi, ploaia care de citeva zile ne tot dadea tircoale, ne-a prins pe drum. Dar noi, ca tot europeanul previzibil, am fost echipati cu tot ce trebuie, schimburi, si printre altele whisky, ciocolata, nuci si alune. Deci, am trecut si aceasta proba a naturii, ajungind cu bine la baza. Spre Fairmont, ploaia s-a mai potolit, asa ca pe drum am oprit la Olive Lake.Dupa ce ne-am oglindit gindurile in apa netulburata, ne-am continuat drumul. Ziua urmatoare am declarat-o zi de odihna, asa ca am lincezit, cu toate ca a ploat, in Lussier Pull pe malul riului Whhite Swan, o alta surpriza a naturii. Un mic izvor de apa sulfuroasa ce se revarsa in citeva bazine naturale, primul avind temperatura de 40 grade Celsius, al doilea 20, iar riul 10. De unde sint atit de bine informat? O poloneza in virsta, a venit cu termometrul; deh,… fiecare cu ale lui; noi am venit cu umbrela. Aici, in bazin, tot discutind cu unii, cu altii, am mai aflat cite ceva despre canadieni si Canada. Am admirat aceasta lume pestrita, aceasta natiune formata mai ales din imigranti, care stie sa traiasca in armonie. (cel putin asa se vede la suprafata). Printre altele, trecind dintr-un bazin in altul, cind incalzindu-ne, cind racorindu-ne, am hotarit sa vizitam Waterton Glacier International Peace Parc, care e situat la numai cca 300 km. Ne-am pregatit, luind hotel in Waterton, si dis de dimineata ne-am inhamat la drum. Pot sa spun ca drumul mi-a incercat toate calitatile de sofer. Ne-a ploat din toate directiile, cind linistit cind in rafale, ca apoi sa intram intr-o ceata laptoasa; Zsuzsi era de parere sa o lasam balta si sa renuntam; eu am optat sa continuam, maximum mai raminem citeva zile. Dorinta si vointa si-au spus cuvintul. De cum am intrat in Waterton, timpul s-a inseninat. N-am fost primiti cu flori, dar totusi am fost primiti cu multa simpatie. Dupa ce ne-am cazat si ne-am dezmortit putin, am plecat la rezevatia de Buffalo, ca la intoarcere sa ne aventuram in straturile geologice din Red Canyon. Seara  ne-am plimbat prin acest orasel pitoresc, si am hotarit ca a doua zi sa facem o croaziera pe lac. Am fost atentionati ca trebuie sa fim minimum 8 calatori. Spre surprinderea noastra , vaporul a fost plin. Timpul a fost frumos, dar rece, asa ca pentru prima data  mi-am imbracat in haina de iarna si manusi. Croaziera a fost foarte placuta. Am traversat granita dintre Canada si US, acostind in Montana. De mult visez la o asemenea granita si la noi, nu la ziduri; poate ca generatiile viitoare vor ajunge la acest nivel de intelegere si armonie; din pacate asta nu va fi in timpurile noastre. Dar sa lasam politica si sa ne continuam vacanta. Intorcindu-ne din croaziera, am plecat spre Drumul Soarelui, alegind aceasta cale de intoarcere la Fairmont. Am trecut de data asta granita terestra in US. Am trecut formalitatile fara amprente digitale, fotografii si descaltari,(astea fiind noile reglementari de la BIN LADEN in coace), si asta poate datorita faptului ca sintem in aceasta zona a Pacii si a Bunei vecinatati, si nu pentru prima oara in US. Am oprit la Viziter Center si am primit ca si in Canada harti si sugestii, si pe un timp ne-asteptat de frumos, ne-am continuat drumul.  Printre altele am oprit la Sun-Point, pe drum admirind Gorge-uri adinci si cascade. Nici un moment nu ne-a parut rau de efortul facut si de drumul lung strabatut pina la acste locuri. In lipsa de japonezi, ne-am imortalizat cu rindul, in acest punct.  De aici, incepe lungul drum de intoarcere, si asta prin Logan Pass. Sintem in plin septembrie, si passul e deschis fara restrictii de circulatie, numarul turistilor nefiind prea mare; cu toate astea, peste tot am intilnit suficienti de multi, dupa parerea mea. In drum am facut citeva pauze, caci varba aia “Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese”, si o data cu amurgul, am reintrat in Canada. In drum spre Fairmont, un urs negru ne-a taiat calea, dar am apucat numai sa-l admiram nu sa-l imortalizam. In fine, in plina noapte am ajuns. De fapt Logan Pass a marcat si inceputul drumului de intoarcere din vacanta. Ajungind la Fairmont, ne-am odihnit vizitind tirgul “Spierietorilor” din Windermere; zi de bilci local. Nu am putut sa ma abtin si sa nu fotografiez Judecatoarele. Atmosfera destinsa ne-a placut. Mi-am adus aminte de tirgul de toamna de la Obor. Totul are pitorescul lui.

          In fine, dimineata am re-incarcat masina si am luat-o spre Jasper, ultima etapa a vacantei. Aici am tras la Tekara Lodge, nu departe de oras. Pe drumurile invesmintate in culorile toamnei, in acest mod discret natura ne anunta sfirsitul lui indian summer, am ajuns pe etape la Jasper. Drumul presarat cu lacuri si traversat de Capre si Oi salbatice ne-a facut placere. Si ca “vinator” de imagini, ne-am abatut de la drum, coborind 200 de metri prin poteci umbrite, in miasma de ciuperci si susur de izvoare, ajungind la Cobb Lake. Lac montan, mic si discret, ascuns in padurea de brazi, nu-i prea vizitat. Totusi noi l-am salutat, am aruncat o ultima privire si parasind Cobb Lake, am iesit din Kootenay National Parc, continuindu-ne drumul in Jasper National Parc. Inainte de a ajunge in oras, am scrutat viitorul de pe inaltimele Whistlers-ului. Am revenit in lumea Canyoanelor, lacurilor si al cascadelor.  Timpul frumos si Soarele blind de sfirsit de indian summer ne-a insotit in acesta ultima etapa. Am revazut Natural Bridge, Athabasca Falss si Sunwapta Creek & Falls. Cu toata frumusetea acestor locuri, inima ne-a ramas la ghetari, asa ca am plecat al Mount Edith Cavell. Pe drum am fost salutati  de Cerbi. Animalele pozeaza, asa ca nu poti sa pierzi momentul. Ne-am bucurat de fiecare moment, de fiecare frunza, de fiecare cadere de apa, de susurul riurilor, de miasmele padurii dupa ploaie, de linistea oglinzilor lacurilor. In fine, am ajuns la Edith Cavell, se pare dupa prima ninsoare. Aerul proaspat si ozonat ne-a facut sa ne imbracam bine, inainte de a ne apropia de ghetarul in retragere. Ne-am fotogrfiat cu ghetarul. Ne-am plimbat printre brazii pomaduiti, adulmecind in aer Christmas-ul care e inca departe, si iarna care aici poate sa vina peste noapte. Si dupa aceasta excursie la ghetar, ne-am re-intors la lacuri. Maligne Lake, e notat in toate ghidurile turistice, asa ca nu ne-am permis sa nu-l vizitam. In timpul croazierei ghidul ne-a felicitat pentru timpul ales. Se spune ca sintem printre norocosii ce am prins o croaziera completa fara ploaie si ceata. Probabil ca asta se spune la fiecare grup care se plimba pe lac intr-o zi frumoasa de toamna. Dupa inca citeva zile, ne-am intors la Calgary, incheiindu-ne vacanta. Nu-mi ramine decit sa va las in armonia culorilor de sfirsit de indian summer si sunet de bucium ce anunta Noul An Ebraic, dar si sfirsitul vacantei noastre.