De pe meleagurile Branului
ianuarie 22, 2008 by George Gross
Sunt înnegurat, prins în negurile acestei ierni patronată de vînturile Siberiei îndepărtate.Îmi încălzesc sufletul la jerbele butucilor ce ard în căminul conacului de pe meleagurile Branului. Proptit de stîncă, conacul este înconjurat de păduri, în faţă deschizîndu-se panorama văii nălbite de neaua de peste noapte. Fuioarele jerbelor de scîntei mă duc în lumea de mult apusă a Voievodului. În vuietul vîntului îngheţat, în ropotul copitelor bidiviului negru ca pana corbului, înconjurat de cavaleri ai tutror timpurilor apuse, mă avînt în neantul veacurilor, întorcîndu-mă cu crenguţa de măslin, ostoind Pământul de neînţelegerile dintre creştini şi musulmani. Sub scutul Voievodului, la dreptatea lui, aducem pe cei ce nu ne vor, îi aducem la tăcerea glieie, căci din ţărînă am fost făcuţi şi-n ţărînă ne întoarcem. Şi acest lucru se repetă, în fiecare generaţie renăscîndu-se umbra Voievodului.
2 Răspunsuri la “De pe meleagurile Branului”
Lasă un Răspuns
You must be logged in to post a comment.
Ne nevoim si ne ostoim cu crengute de maslin pentru o noua cantare si incantare .
Pe scut fiind , desi stim ca din tarana am fost facuti , speram sa nu ne mai intoarcem in tarana .
Numai corpul efemer se întoarce-n ţărînă, sufletul nostru continuă pelerinajul şi din când în când se răeîntoarce pentru cîteva clipe de veşnicie pe Glie.