Crăciun

            E noaptea de Crăciun, Anno Domini …. Mă leagăn în balansoarul din salon, un balansoar de răchită cu spetează din paie de orez, o relicvă al unui străbun de mult apus, străbun pe care nu l-am cunoscut. Focul din cămin îmi încălzeşte bătrîneţea, în timp ce degust încet, savurînd fiecare strop, un cogniac ce-mi arată vîrsta. Jocul flăcărilor şi al scînteilor mă poartă în lumea Ielelor din copilăria-mi zburdalnică pe malurie lacului îngheţat. Patinez pe luciul de cristal, întretăind spirale cu codana din conacul de după deal. Ne împreunăm într-un joc al fulgilor de nea ce sclipesc în amurgul sfîrşitului de zi. Buciumul ne anunţă lăsarea Serii, aşa că ne despărţim într-o ultimă spirală, fiecare îndreptîndu-ne spre dealul propriu. Apoi, în lumina Lunii ne reîntîlnim în mireasma de cetină şi lumînări, în bisericuţa de şiţă. Ne dăm bineţe, ca şi cum ne vedem pentru prima oară. Ne lipim unul de altul, cîntînd într-o suflare, ca mai apoi să primim din cădelniţa Bătrînului Prelat, binecuvîntarea Crăciunului.  Sub semnul Crucii şi a privirii Prelatului ne despărţim după un lung sărut. Ajungînd acasă, discret mă retrag în camera-mi din mansardă, împachetez un mic cerb din lemn de măslin, cobor de-a lungul streaşinei, şi în noaptea de cristal schiez la conacul codanei.  În fiecare seară de Crăciun ne reîntîlnim în lumina flăcărilor jucăuşe şi a florilor de gheaţă.