A căzut o stea

            Încă nu-i luna lui Cuptor, dar aerul e torid iar din Înălţimile supraîncălzite, boarea se transformă  în furtună. Pămîntul pîrjolit fără milă, este inundat în cîteva clipe, apele neostoindu-l. Şiroaiele furtunii, şi trosnetul copacilor smulşi de furtuna verii, parcă ar fi plînsetul Gliei. În această atmosferă de vară năbădăioasă, mă aciuesc în ungherul cel mai întunecos al conacului, încercînd să mă răcoresc cu o stacană de cidru, scos din beci. Iarna, tapasem pereţii beciului cu gheaţă şi cu crengi de brad; acum bucurîndu-mă de miasma cetinii care încă se mai simte. Cu cît mă împovărez de ani, duc mai greu schimbările nărăvaşe ale climei. Vara visez la iarnă, imaginea albului imaculat răcorindu-mi tîmplele argintate de ani, iar iarna ascultînd trosnetul vreasurilor, în jocul fantomelor din şemineu, visez la căldura binecuvîntată a verii şi la blondul unduitor a lanurilor. Acum, mă simt bine, aburul rece al stacanei răcorindu-mi obrajii, în timp ce ascult un concert de Beethoven, o înregistrare din tinereţea-mi şugubeaţă, dată la radio. Ca să nu curm vraja, am aprins un opaiţ. Mă regăsesc în abisul timpului, în salonul conacului. Un prieten din timpuri de mult apuse, mi-a făcut o vizită neaşteptată. Am destupat o sticlă de vin de buturugă,  cîteva rotocoale de caşcaval învelit în cetină,  o tăietură de slană afumată în pod, am zdrobit ceapa, şi masa e servită. Fără fasoane, am aşezat o masuţă lîngă foc bucurîndu-ne în tăcere de revedere. Într-un tîrziu, între libaţiuni de vin ars şi rotocoalele aromate ale pipei, ne-am retras, el în camera de oaspeţi, eu în bibliotecă, încercînd un sentiment al timpului uitat. N-am schimbat vorbe, bucurîndu-ne de revedere. Noaptea a căzut o Stea, anunţînd Luna lui Cuptor. M-am trezit în scaunul balansoar din bibliotecă. M-am dichisit, şi am tras o ocheadă în camera de oaspeţi. Totul era neîntinat, ca şi în salon. Nedumerit m-am dus să-mi pregătesc micul dejun, cînd telefonul m-a anunţat de plecarea prietenului în tărîmul lui Orfeu.