Ploaie de august

  O ploaie caldă, de vară, aşa din senin s-a abătut peste oraşul de cîmpie, spălînd praful de pe frunzele teilor seculari. O miasmă de tei proaspăt a înviorat oraşul. Soarele dogoritor a şters aproape insantaneu urmele duşului ceresc. Un grup de tineri, prinşi de picături s-au retras în pripă la o cafea şi o ţigară, în cafeneaua din drum.  Apoi, după scurtul potop, au ieşit să se zvînte în soarele torid. Sîntem în august, luna lui cuptor. Un cîine obosit de căldură, se aciueşte lingă teiul încă aburind de ploaie. Gîzele îşi reiau zumzăitul, parcă cerînd încă o porţie de ploaie. Amurgul coboară încet şi o dată cu el grupuri de tineri se bucură de  băncile parcurilor şi crîşmelor de lîngă lac. La un ţap de bere rece, înspumată, se înfiripă discuţii despre trecut, viitor, dragoste, şi ce nu. Din seninul nopţii înstelate, un nor apărut întîmplător răcoreşte minţile uşor înţeţoşate de bere, şi buzele înfierbîntate de sărutul prelungit. Nimeni nu ia în seama picăturile calde, plăcute. Un fulger apărut şi el din senin dispare repede în întunecimea nopţii, parcă scuzîndu-se că deranjează grupurile de îndrăgostiţi. O stea căzătoare, anunţă miezul nopţii. Discuţiile şi săruturile se sting în noapte, o dată cu grupurile ce se destramă pe potecile înviorate de ploaia caldă.      Cîntul cocoşilor anunţă începutul unei noi zi; amurgul îşi aşteaptă tinerii la umbra teilor înmiresmaţi. O altă stea căzătoare anunţă sfîrşitul verii.